In alegerea unui sistem de detectie si alertare in caz de incendiu este extrem de importanta proiectarea instalatiei in conformitate cu prevederile normativelor si reglementarilor tehnice specifice. Documentatia tehnico-economica se elaboreaza pe baza scenariului de Securitate la incendiu. Dimensionarea instalatiei de detectare, semnalizare si avertizare incendiu si amenajarea spatiilor necesare instalarii echipamentelor se stabileste de proiectant pe baza destinatiei constructiei, caracteristicilor specifice ale produselor utilizate si in functie de pericolul prognozat.

Instalatiile de detectare si semnalizare a incendiilor au rolul de a supraveghea permanent spatiul protejat, de a depista din timp initierea incendiului si de a declansa sistemul de alarmare. Un sistem de detectie si alarmare nu poate opri dezvoltarea focului si nici stingerea acestuia.
In proiectarea instalatiilor de detectare si semnalizare a incendiilor trebuie sa se tina seama de standardul SR EN 54-13. Detectarea incendiilor trebuie sa fie timpurie, corecta, lipsita de alarme false, controlabila si inzestrata cu functiuni de autocontrol.

Din ce se compune o instalatie de detectare-semnalizare a incendiilor?
→ Detectoare de fum sau temperatura, si/sau detectoare liniare de caldura, detectoare punctuale multisenzor si/sau detectoare punctuale de flacara;
→ Echipament de control si semnalizare – centrala detectie si semnalizare incendiu;
 Dispozitive de alarmare la incendiu (sirena de interior/exterior, lampa semnalizare, stroboscop);
→ Butoane manuale de semnalizare (declansatoare);

Conform “Normativ privind securitatea la incendiu a constructiilor (Indicativ P118/3-2015)”, echiparea cu instalaţii de detectare, semnalizare şi alarmare la incendiu se asigură în mod obligatoriu la construcţii şi/sau spaţii (o încăpere sau mai multe încăperi inclusiv circulaţiile lor comune):
a) toate categoriile de construcţii, prevăzute, conform reglementărilor specifice, cu instalaţii automate de stingere cu apă tip sprinklere, sprinklere deschise - drencere sau pulverizatoare, ceaţă de apă,sau cu substanţe speciale, în condiţiile în care acţionarea acestora se face prin astfel de instalaţii;
b) construcţii închise de importanţă excepţională - A şi deosebită - B, încadrate conform legislaţiei specifice;
c) clădiri înalte, cu excepţia locuinţelor, şi foarte înalte indiferent de destinaţie;
d) clădiri cu săli aglomerate;
e) clădiri închise ori spaţii, civile, având destinaţie:
administrativă cu aria desfăşurată mai mare de 600m2;
de cultură cu aria desfăşurată mai mare de 400 m2;
de comerţ cu aria desfăşurată mai mare sau egală cu 400 m2;
de sport în care se pot afla simultan mai mult de 200 persoane;
de cult cu peste 300 de persoane;
de învăţământ, inclusiv grădiniţe, care adăpostesc peste 200 de persoane;
de turism cu cel puţin 25 camere sau 50 de locuri de cazare;
de cazare a elevilor, studenţilor, sportivilor având mai mult de 100 locuri de cazare;
de sănătate cu paturi staţionare/pentru supravegherea, îngrijirea ori cazarea/adăpostirea copiilor preşcolari, a bătrânilor, persoanelor cu dezabilități sau lipsite de adăpost, cu aria desfăşurată mai mare de 100 m2;
f) clădiri ori spaţii, civile subterane, cu excepţia locuinţelor, cu aria desfăşurată mai mare de 300 m2;
g) parcaje subterane potrivit reglementărilor specifice;
h) parcaje supraterane închise cu mai mult de 50 autoturisme;
i) clădiri civile, cu excepţia locuinţelor, cu peste 300 de persoane sau cu aria desfăşurată mai mare de 1600 m2 ;
j) clădiri închise ori spaţii, de producţie şi/sau depozitare având densitatea de sarcină termică peste 420 MJ/m² şi aria desfăşurată mai mare de 600m2;
k) depozite închise cu stive având înălţimea mai mare de 4m;
l) clădiri de producţie şi/sau depozitare monobloc sau blindate, indiferent de riscul de incendiu.
(2) Pentru clădirile ori spaţiile enumerate la alin. (1) trebuie supravegheate suplimentar următoarele zone:
→ incintele lifturilor, ale dispozitivelor de transport şi transmisie;
→ canalele şi puţurile de cabluri;
→ instalaţiile de climatizare, de aerisire şi de ventilaţie, precum şi canalele de admisie şi evacuare a aerului;
→ canalele şi puţurile pentru materiale şi deşeuri, precum şi incintele de colectare ale acestora;
→ spaţiile de depozitare a materialelor combustibile;
→ spaţiile delimitate de tavane false şi de podele tehnice;
→ compartimente ale încăperilor în care sunt amenajate spaţii pentru depozitare pe verticală la care marginea superioară se află la o distanţă mai mică de 0.5 m de tavan sau de alte elemente aflate la partea superioară a încăperii.
(3) Fac excepţie de la prevederile alin. (1) spaţiile de depozitare pentru cereale în vrac.
(4) La clădirile ori spaţiile de turism, cu mai puţin de 25 camere sau 50 locuri de cazare, precum şi în fiecare locuinţă dispusă la mansardele amenajate sau realizate la clădiri de locuit colective cu mai mult de patru niveluri supraterane se prevăd detectoare autonome de fum.”

… SI PENTRU CA NU NE JUCĂM CU FOCUL!

Inca de la partea de proiectare pănă la partea de punere în funcțiune și întreținere a sistemelor de semnalizare incendiu există o mare responsabilitate pe care ne-o asumăm și o înţelegem, astfel ca detinem:
→ certificare Inspectoratul General al Politiei Romane (IGSU), nr: 2577/29.08.2012, pentru proiectarea sistemelor si instalatiilor de semnalizare, alarmare si alertare in caz de incendiu;
→ certificare Inspectoratul General al Politiei Romane (IGSU), nr: 2579/29.08.2012, pentru instalarea si intretinenerea sistemelor si instalatiilor de semnalizare, alarmare si alertare in caz de incendiu;

Web Design By ITeXclusiv.ro

Cere oferta personalizata
0729.7465.10